Wikipedia

Rezultatele căutării

Faceți căutări pe acest blog

Translate

duminică, 30 martie 2014

10 metode de citire

10 metode de citire

Care e secretul pe care să îl aplicăm pentru ca şcolarii sa citească repede şi bine şi cititul să nu fie o corvoadă? Îi voi spune de data aceasta VARIATIE. Sunt momente când pare că nu putem schimba ritmul lent şi plictisitor al unor ore: un copil citeşte încet, poticnindu-se, iar ceilalţi aşteapta mai mult sau mai puţin răbdatori să le vină rândul. Sunt şi momente din acestea şi nu trebuie să le negăm. Ele fac parte din atmosfera unei clase. Dar dincolo de ele, cititul poate deveni amuzant, variind modalităţile în care se face citirea.

1.
Citirea selectivă - e ca un concurs - Exemple - Citiţi din text doar cuvintele din 2  silabe / Propoziţiile din 3 cuvinte / Enunţurile care au linie de dialog / Enunţurile care au semnul exclamării / Citiţi doar numele de persoane care apar în text / Citiţi prima propoziţie sau ultima, a doua sau a cincea. Citirea selectivă elimina memorarea textului, ordoneaza mintea copiilor, le focalizează atenţia pe anume puncte de interes şi le permite să arate că ştiu să citească.




2.
Citirea pe roluri - dacă textul permite. E amuzantă, e un joc. Învăţătorul poate urmări dacă elevii îşi ştiu rolul şi pot urmări succesiunea replicilor, dacă sunt atenţi şi se concentrează la activitate.

3.
Citirea tare / în gând - Citiţi cu glas tare o propoziţie, iar pe următoarea în gând şi tot asa. Merge de minune la poezii.  Copiii pot citi astfel individual, pe grupe sau cu toţii. Dacă citesc individual, e uşor. Dacă citesc în pereche sau într-un grup, atunci trebuie să se armonizeze cu ceilalţi, să păstreze ritmul, să fie parte a grupului. După ce citim astfel, îi întreb pe copii: A avut sens poezia? Aţi inteles ceva? De cele mai multe ori poezia are sens şi citită aşa, şi e amuzant.

4.
Citirea de la sfârsit la început. E cea mai amuzanta! Merge de minune cu poezii, dar se potriveşte şi textelor narative. Începeţi să citiţi de la sfârşit către început. Are sens? Aţi înţeles ceva? Daaaa!

5.
Citirea în perechi - Copiilor le plac parteneriatele şi le place să citească cu un prieten. Citirea cu un coleg drag îi ajută să fie increzători, să ofere spectacol, îi stimulează, dar în acelaşi ritm trebuie să se armonizeze cu colegul, să ţină ritmul, să îl aştepte.

6.
Citirea "spectacol" - Copilul care citeşte vine în faţa clasei şi citeşte cât poate de corect şi cu intonaţie. La sfârşit face o plecăciune către "spectatori", iar aceştia aplaudă. Nu e o metodă care sa fie adoptată cu copiii care au dificultăţi în a citi, dar e perfectă pentru cei care turuie textele. Le ofera posibilitatea de a face spectacol, de "a fi mai sus" decât ceilalţi, de a fi actorul principal şi de a arăta măiestria lor în arta cititului.

7.
Citirea în lant - fiecare copil citeşte câte o propoziţie. E amuzant cand fiecare trebuie sa citească doar câte un cuvânt. Citirea în lanţ îi determină pe copii să fie atenţi la text, să se concentreze şi le dă posibilitatea de a fi parte din activitate.

8.
Citirea cu ritm - Copiii citesc şi la fiecare cuvânt bat cu degetul în bancă. Metoda se potriveste poeziilor, dar încercaţi şi cu naraţiunile. Copiii vor fi stimulaţi astfel să perceapă fiecare cuvânt ca o entitate. Cititul şi bătaia din deget sunt două activitaţi ce trebuie coordonate.

9.
Citirea cu bătai din palme - La sfârşitul propoziţiei, bateţi din palme. In acest fel copiii vor deveni conştienţi de fiecare propoziţie. Şi e şi amuzant. Bătăile din palme pot fi înlocuite cu ridicarea în picioare la sfârşitul propoziţiei sau bătaie usoară pe umarul colegului.

10.
Citirea de placere - îi incurajez pe copii să citească celorlalţi povestiri parcurse de ei acasă sau chiar compuse de ei.

Spor la citit şi vouă!

P.S. 

miercuri, 26 martie 2014

Cum îl înveți pe copil despre emoții / SOLUŢII

E necesar să învățăm copiii să vorbească despre emoții, să le identifice la alte persoane, la personaje din texte. Cum o vom face?


Ii invatam pe copiii nostri sa scrie, sa citeasca, sa vorbeasca politicos, sa deseneze, sa aiba grija de sanatatea lor. O multime de lucruri care ii ajuta sa le fie bine. Le vorbim prea putin insa de un subiect esential pentru starea lor de bine: emotiile lor.  Iata o activitate simpla, dar importanta, pe care o poti realiza cu copilul tau cu scopul de a-l ajuta sa inteleaga ce sunt emotiile, cum se manifesta ele la nivel de mimica si cum influenteaza comportamentul:


De ce ai nevoie?
Coli de hartie alba;
Creioane colorate;


Cum se realizeaza?
Scrie pe o coala de hartie emotiile: bucurie, tristete, surpriza si frica.
Discuta cu copilul tau despre fiecare emotie in parte.
Ia o coala alba de hartie si desenati in centru, fata unui copil, dupa care trasati mimica corespunzatoare primei emotii, bucurie: ochi rotunzi, sprancene arcuite, zambet pana la urechi. Gasiti impreuna sinonime pentru “bucuros” si scrieti-le in jurul desenului.


Cere-i apoi copilului sa isi aminteasca unele intamplari in care s-a simtit foarte bucuros. Axeaza-te pe actiuni: ce ai facut atunci cand ai fost bucuros? Ai sarit? Ai batut din palme? Ai ras zgomotos? Ai dansat? Ai imbratisat pe cineva?
Notati fiecare actiune in parte specifica bucuriei in partea de jos a foii.
Luati pe rand alte emotii si realizati acelasi exercitiu.

Teama - expresie faciala si cuvinte care exprima starile generate de teama:

Surpriza - cum arata un copil suprins si ce cuvinte folosim pentru a exprima aceasta emotie:

Tristetea - expresia faciala a tristetei si cuvinte pe care le folosim pentru a o exprima

Priviti-le si analizati-le, facand comparatie intre ele: cum arata mimica in diferite emotii? Ce comportamente suntem tentati sa realizam in functie de ceea ce simtim?
Prinde foile in camera copilului tau, pe perete, astfel incat sa fie vizibile, iar cel mic sa isi poata aduce cu usurinta aminte ce inseamna fiecare emotie in parte.


SĂ CONTINUĂM CU FRICA. FURIA ŞI CU SOLUŢII

Daca povestesti cu ei, vei descoperi ca foarte multi copii se tem de foarte multe lucruri de care nici macar nu isi dau seama. Prima data cand i-am intrebat daca le e frica de ceva, au fost foarte curajosi si razand au strigat ca Nuuuuu. Le-am spus ca eu ma tem de paianjeni si ca desi sunt dragute, insectele ma sperie totusi. Iar ei s-au dezlantuit. Au descoperit ca le e frica de lift, de intuneric, de moarte, de oamenii urati, de serpi, de fantome... Hmm...

Am trecut in revista cele mai si cele mai inspaimantatoare momente.

Apoi am cautat solutii. Ce faci cand iti este frica? Daca e intuneric ... pastreaza langa pat o lanterna sau foloseste noaptea o lampa de veghe. Daca te sperie ceva, orice, strange in brate o jucarie preferata, gandeste-te la ceva amuzant, vorbeste cu parintii despre temerile tale.


Sa nu-ti fie frica!

Ema 

Wednesday, October 16, 2013

Emotii de baza - Furia

Sunt foarte multe situatii in care copiii nu pot spune ce simt si mai ales de ce simt asa. Insa e suficient sa ridici o intrebare - Cand esti furios? / Ce te supara? - pentru ca ei sa caute ipostaze in care s-au simtit coplesiti. Si stiti cate au de povestit!

Important nu e doar sa aflam ce ne supara sau ne bucura, dar si ce sa facem in astfel de situatii.

Ei au gasit solutiile:

1. Numeri pana la 10.

 2. Vorbesti cu cineva, cu un adult, cu mama.

3. Iti cauti o jucarie draga pe care o tii pana te linistesti.
Pentru aceste dezbateri, aleg mereu sa fac un afis unde copiii sa vada la un loc toate situatiile si solutiile.

4. Cauti un partener de joaca.

5. Te gandesti la ceva amuzant.

De cand am vorbit despre furie si suparare, apelam mereu la solutii. Cand ii aud ca isi sfatuiesc colegii sa numere pana la 10 si sa se calmeze, mi-s nemaipomenit de dragi.

Ema 

marți, 25 martie 2014

Țineți pasul - ACCELERĂM!!!

Este cîntecelul cu care vom începe ziua , dragii mei discipoli. Suint sigură că vă va părea distractiv și-l veți memora volens nolens (vrînd  nevrînd; fără ați pune ca scop). Pe mîine!

luni, 24 martie 2014

Eu pot să citesc! Dar tu poţi?

       Pentru o dezvoltare bună a tehnicii citirii este bine să propunem elevilor mai multe texte cu dificultăţi în scrierea cuvintelor. Se ştie că mintea omului citeşte cuvântul în întregime, dar nu pe litere. Deaceea încercaţi să citiţi cât mai mult. Propun un text, cine îl va citi cu uşurinţă înseamnă că posedă o tehnică durabilă de lectură.  
      Atenţie la text!


Încă o tehnică de lectură pentru cei isteţi!

Povestea leului BIBI

      Bibi era un pui de leu foarte drăgălaş. Pe el nu-l interersau sfaturile tatălui său, care voia să-l înveţe tactica vânătorii, pescuitului şi a apărării de alte animale, pentru că jungla era periculoasă, fie şi numai dacă te rătăceai în ea. În timp ce fraţii săi învăţau aceste lecţii de viaţă, Bibi stătea toată ziua la soare, se bronza sau înota, se strâmba cu maimuţele şi se întrecea la înot cu broaştele.
    Într-o zi, Bibi a fost atacat de un tigru şi cum el lipsise în ziua când tatăl său îi învăţase cum să facă faţă acestui pericol, nu a ştiut ce să facă. Speriat de moarte, şi-a strigat din toată puterea fraţii şi surorile care l-au salvat în ultima clipă. Bibi s-a hotărât atunci să-şi viziteze tatăl şi să-l roage să-l înveţe tot ce considera că i-ar fi necesar. El a promis că va munci de două ori mai mult pentru a recupera timpul pierdut. Tatăl a acceptat şi Bibi a făcut progrese foarte rapid.
       După mai mulţi ani, i-a succedat tatălui său la tron. În calitate de rege al animalelor, le-a explicat copiilor importanţa cunoaşterii pentru invingerea greutăţilor vieţii. 

Texte pentru exersarea cititului şi scrisului


Texte pentru exersarea cititului şi scrisului


Dragi elevi!
Cartea de mai jos vă propune un şir de texte mici educative şi informative pe care vă rog să le citiţi seară de seară. Mai aveţi posibilitatea de a printa cărticica (dacă doriţi) şi atunci veţi colora micile imagini de la fiece text. Vă urez lectură plăcută, că numai lectura de zi cu zi face omul OM.

http://oma1design.files.wordpress.com/2013/10/carticica-demo.pdf

joi, 20 martie 2014

Ai izbutit? Continuă! N-ai itbutit? Continuă!


VOINŢA este calea cea mai sigură spre succes.
De cîtă voinţă au dat dovadă aceşti minunaţi tineri? Ei au învins nu doar frica de a eşua, dar şi multe alte temeri. Voinţa mare de a fi egali cu semenii săi, dar poate şi mai buni, i-a făcut să ajungă la progres. Vizionarea fragmentului te lasă plăcut uimit, te impresionează pînă la lacrimi. Poate servi un exemplu pentru fiecare personalitate.
https://www.youtube.com/watch?v=02BIEzxpIcY


Frămîntările de limbă - exerciţii logopedice de dicţie

E unul dintre cele mai cunoscute exercitii de dictie . Şi totuşi, inca e greu de pronuntat. Poate pentru ca-l abandonam prea repede?  Toata lumea, sa-l dam gata!  Succes!:


duminică, 16 martie 2014

Steluţele de pe pămînt

Să ai încredere în forţele copilului, acesta e mesajul transmis de filmul ce urmează.
Vizionare plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=YtQ9-k_S_Tk


miercuri, 12 martie 2014

Sistemul Peg, sau cum antrenez memoria

MNEMOTEHNICA
este genericul revistei Ştiinţifico-metodice Învăţătorul Modern nr.1 (29), februarie 2014
* Este o muză excelentă pentru cadrele didactice din ţară şi de peste hotarele ei. 
* Abordează o tematică foarte actuală.
* Sistematizează informaţiile păstrate pe policioarele creierului încă de la implementarea învăţămîntului formativ în ţara noastră.
* Revine cu o notă proprie şi o reflecţie practică a Atelierului Didactic cu genericul "Mnemotehnica: tehnologii eficiente de memorare în contextul învăţămîntului modern".

Memoria se cere antrenată pentru a creşte!

Ţin să aplic azi cu elevii mei Sistemul Peg. În ce constă? Elevii sunt rugaţi să memoreze o serie de cuvinte care nu au nici o legătură unele cu altele. Pentru a o face mai uşor şi pe o durată mai mare, le propun să creeze o înlănţuire de imagini originale, care să interacţioneze între ele. 

EXEMPLU: Se dau cuvintele: Potecă, galbeni, ogar, încălţări, han, plăcinţele.
Cu ele poate fi creată o astfel de legătură: Pe o potecă creşteau asemenea flori, în care zilnic răsăreau galbeni. Un ogar în încălţări îi aduna şi-i ducea la han,  pentru a lua în schimb plăcinţele.

Pentru aplicare:
Memoraţi cuvintele, creînd o legătură cît mai originală cu ele.
  1. Marcu, raţă, păpădie, primăvară, rîu, basm.
  2. Zgomot, surditate, păcat, negustor, copac, cioară.
  3. Imn, bătătură, a colinda, grădină, ciocîrlii, oglindă.
P.S. Iar de aici fac un pas şi trec la textul nou din Abecedar "Cîntec de primăvară", de Şt. O. Iosif

marți, 11 martie 2014

Relația copil-părinte

Relaţia părinte-copil se strică uşor şi se repară greu


Deseori, nici unii, nici ceilaţi nu ştiu cum să gestioneze aceste conflicte. Adulţii dau pedepse nejustificate, în timp ce copiii se îndreaptă către grupuri care îi acceptă. In acest material se vor explica aceste certuri prin prisma faptului că, la vârsta pubertăţii, apare un decalaj între dezvoltarea fizică şi cea psihică – emoţională, intelectuală.
Copiii nu înţeleg de multe ori de ce sunt prea mari să facă unele lucruri şi prea mici pentru a putea face altele. De exemplu, li se spune să fie responsabili: «Ai crescut, nu mai eşti copil, comportă-te ca atare!», dar atunci când doresc să facă alte lucruri, reacţia adulţilor e următoarea: «Nu, eşti prea mic pentru asta!» De aici apar conflictele“.
Stabiliţi reguli de comun acord
Sfatul psihologului este ca adulţii să dea dovadă de înţelegere şi să acorde atenţie particularităţilor vârstei.
Ideal ar fi ca în familie să existe obişnuinţa de a se stabili un set de reguli, de comun acord, pentru toţi membrii. Pentru că se intră într-o altă perioadă a vieţii, regulile ar trebui să se renegocieze, să fie acceptate şi de părinţi, şi de copii, să fie clare şi concrete. E foarte important să existe consecvenţă în aplicarea sancţiunilor şi recompenselor. Atenţie! Să nu existe această consecvenţă numai când e vorba de aplicarea pedepselor!“ Unii specialiști consideră că sancţiunile trebuie să fie congruente cu gravitatea faptei şi acordate atunci când copilul a greşit, nu după o lună.
Dacă se procedează altfel, copilul nu va înţelege motivul sancţiunii şi se va considera nedreptăţit. Pentru a se aplana aceste conflicte, esenţial e să se afle cauza ce a dus la acea situaţie. De asemenea, când se stabilesc regulile, trebuie aduse argumente în favoarea lor. Astfel, copilul va înţelege necesitatea respectării regulilor şi îşi va asuma consecinţele faptelor sale.
„Comportamentul părintelui faţă de copil trebuie să fie corect şi exemplar, pentru că, în acest mod, copilul va recunoaşte autoritatea adultului. Copilul trebuie să vadă că şi părinţii pot primi sancţiuni, dacă greşesc. Părinţii nu trebuie să uite că sunt un model pentru copiii lor“, spun specialiștii.
Copiii trebuie criticaţi şi lăudaţi deopotrivă
Dincolo de faptul că sunt un model, însă, părinţii trebuie să îi iubească pe copii şi să le arate asta. Mai concret, să îi facă să se simtă acceptaţi, chiar dacă greşesc, să comunice cu ei, să ştie care sunt preocupările lor.
„Să nu uite să îi laude, iar atunci când îi critică, să înceapă propoziţia cu ceva pozitiv: «Eşti un copil inteligent, dar nu sunt mulţumit de rezultatele pe care le ai la şcoală. Sunt îngrijorat. Îmi poţi explica din ce motiv ai notele astea? Ce se întâmplă? Cum te-aş putea ajuta?» Nu trebuie să uite că au în faţa lor un copil care are nevoie de dragoste, sprijin şi înţelegere!“
În caz contrar, copiii vor căuta aceste lucruri în alte locuri, de multe ori nepotrivite: grupuri în care se fumează sau se bea.
„Relaţia dintre părinte şi copil se strică foarte uşor şi se repară greu. Pentru a repara această relaţie, părinţii trebuie să înveţe cum să îşi abordeze copilul, să îi fie alături, să îi ofere oportunităţi în care să îi pună în valoare, să nu îi umilească şi să îi trateze cu respect.“

sursa: http://www.gandul.info/scoala/relatia-parinte-copil-se-strica-usor-si-se-repara-greu-2484838

luni, 10 martie 2014

Ortograma La/L- a Video prezentare



Ortograma La / L-a

Ortograma La L-a
Explicația scrierii ortogramei La/  L-a:
 Se scrie LA atunci când arata locul sau direcția unde are loc acțiunea. Se scrie L-A atunci când urmează o acțiune.
Exemple folosire corecta ortograma La / La:
La
  • La gara vin toate trenurile.
  • Mergem mâine la tara?
  • Nota la este bine interpretata de acest elev la vioara.
  • Virgil asculta muzica la Ipod.
L-a
  • Pe Eugen l-a chemat medicul ieri.
  • Cine crede ca l-a învins la tenis?
  • O nuca a căzut din copac și l-a lovit zdravăn.

joi, 6 martie 2014

Despre agresivitate pe înţelesul părinţilor

Despre agresivitate pe înţelesul părinţilor

Deşi de cele mai multe ori când se vorbeşte despre agresivitate, se are în vedere în principal agresivitatea fizică, comportamentul agresiv poate îmbrăca cele mai diverse forme, de la simple „accese de furie” până la acte de violenţă extremă, distructivă. La copil şi adolescent întâlnim frecvent agresivitate fizică, agresivitate verbală, crize de furie şi comportament opoziţionist/sfidător/provocator. Deoarece acesta este un subiect de interes pentru mulţi dintre părinţi, vă propunem să parcurgeţi alături de noi raspunsurile utile date de dr. Simona DRUGĂ la câteva întrebări cu focus pe agresivitate.
Q: Se moşteneşte genetic agresivitate?
A: Există copii genetic vulnerabili (există mecanisme biochimice determinate de gene specifice, care stau la baza agresivităţii şi violenţei), copii care prezintă din naştere anumite particularităţi temperamentale: sunt impulsivi, opoziţionişti, noncomplianţi la reguli, tolerează greu frustrarea (de ex. când li se refuză ceva, se supără uşor şi plâng/ţipă), sunt adesea etichetaţi de către părinţi ca fiind „încăpăţânaţi, obraznici, neastâmpăraţi, nervoşi, dificil de disciplinat”. De multe ori, adulţii consideră expresia unei „personalităţi puternice” faptul că un copil de 2-3 ani loveşte, zgârie, împinge alţi copii, bate din picior, ţipă când este certat sau i se formulează o interdicţie. În timp însă, dacă aceste comportamente devin frecvente şi intense, copilul cu aceste caracteristici temperamentale şi comportamentale ajunge să fie respins, criticat, pedepsit, iar atmosfera în familie se poate modifica, părinţii devenind extrem de intoleranţi şi, la rândul lor agresivi, fizic şi verbal. Astfel, apare un cerc vicios, copilul, care se simte lipsit de căldură afectivă, devine şi mai dificil de stăpânit iar funcţionarea lui socială va fi şi mai defectuoasă.
Q: Agresivitatea poate fi rezultatul contextului de viaţă?
A: Pe de altă parte, unii copii pot dobândi o structură comportamentală agresivă în urma unor experienţe dureroase de viaţă. Există factori de mediu care pot favoriza apariţia agresivităţii şi cresc riscul apariţiei tulburărilor de comportament disruptiv: nivelul socioeconomic şi educaţional scăzut al familiei, carenţele afective, stilul educaţional parental excesiv de autoritar, cu pedepse exagerate, dure, disproporţionate sau, la polul opus permisivitatea exagerată, reguli neclare (părinţi prea permisivi, care nu stabilesc consecinţe pentru comportamentele inadecvate ale copilului, se contrazic pe tema educaţiei în faţa copilului) părinţii care chiar încurajează copilul să riposteze agresiv (factori culturali - taţi care consideră că a fi „bărbat” înseamnă să-ţi arăţi forţa fizică, de ex., un tătic a venit la consultaţie cu fiul său pentru că acesta este prea „moale”, vine acasă şi se plânge „ca o fată” pentru că a fost bătut de colegi dar el nu loveşte; tatăl spune că ar prefera să fie el cel chemat la şcoală pentru reclamaţii legate de agresivitatea fiului său, decât să fie în rolul victimei – „bărbaţii adevăraţi nu plâng”), relaţiile familiale tensionate, cu conflicte violente între membrii familiei, exprimate zgomotos, intens, atunci când unul dintre părinţi are o tulburare de personalitate antisocială, este dependent de alcool, droguri, prezintă o afecţiune psihică de ex. schizofrenie.
Conform unor studii există în prezent de trei ori mai mulţi copii cu probleme emoţionale şi comportamentale decât în urmă cu 20 de ani. Creşterea se datorează mai multor factori: a crescut numărul de cazuri de copii care prezintă tulburări de comportament asociate cu impulsivitatea – ADHD, tulburarea de conduită; expunerea copiilor la violenţă este mult mai ridicată decât în trecut (jocurile video, filmele, desenele animate prezintă mult mai multe scene de violenţă decât în trecut); a crescut numărul de copii care cresc în familii monoparentale, cu nivel socioeconomic scăzut (copiii din familii cu venituri mici sunt de 2 ori mai predispuşi la a avea probleme comportamentale).
Q: Ce diferenţe există între băieţi vs. fete?
A: Există studii care sugerează că nivelul crescut de testosteron ar putea juca un rol în transmiterea genetică a impulsurilor agresive.
Diferenţele între sexe sunt semnificative, în unele studii (APA, 2000) se arată că băieţii sunt de 7 -8 ori mai responsabili de acte antisociale decât fetele, iar violenţa, în special cea fizică, este mult mai frecventă la băieţi. În acelaşi timp, fetele prezintă mai frecvent agresivitate verbală şi îi depăşesc pe băieţi în ceea ce priveşte violenţa relaţională (excluderea unei anumite persoane din cercul de prieteni, bârfa).
Q: Expunerea la desene sau jocuri video agresive îl poate învăţa pe copil să devină agresiv?
A: De la primul click pe telecomandă, copiii sunt expuşi la cele mai variate forme de violenţă: desene animate, ştiri, violenţă politică, jocuri video, filme, toate prezintă, uneori chiar sub un unghi atrăgător sau pozitiv manifestări sociale care par să se generalizeze şi să fie chiar acceptate în unele contexte culturale.
Copiii pot deveni, astfel, victimele curentului de informaţie prost înţeleasă, pot prelua gesturi şi modele de atitudine care pot lua forma agresivităţii şi violenţei, de la vârste din ce în ce mai fragede, contribuind la dezvoltarea problemelor de comportament.
Există chiar şi o explicaţie biologică: creierul expus intensiv la exemple de violenţă (cum ar fi, la jocuri video violente) devine mai puţin responsiv la actele agresive iar acest răspuns diminuat al creierului este un factor favorizant al creşterii agresivităţii.
Q: Când este cazul să ne îngrijorăm?
A: Nu există copii răi şi copii buni. Există doar copii, dintre care unii au un temperament mai dificil, mai greu de disciplinat, exprimă mai multe emoţii negative şi adesea intră în conflict cu ceilalţi iar alţii sunt mai echilibraţi, mai complianţi, mai puţin impulsivi, mai capabili de auto-reglare emoţională.   
Este important să reţinem că ei nu vor să fie „răi”. Astfel de copii nu sunt fericiţi, ei încearcă, deşi fără succes, să se descurce cu problemele vieţii, nu sunt „agresivi”, ci au doar, la un moment dat, un comportament agresiv. Ei trebuie ajutaţi să-şi însuşească un mod adecvat, acceptat social, de a trăi în această lume – care înseamnă, de fapt, a învăţa auto-disciplina, responsabilitatea, inteligenţa socială şi emoţională.
Uneori, agresivitatea copilului este un mesaj adresat celor ce-l înconjoară (şi un copil trist, speriat, abuzat, neglijat, poate fi agresiv). Prin intermediul ei, copilul poate încerca să se apere de critici, de respingere, de ignoranţă, de singurătate, de neputinţă, de pedeapsă, de batjocură.
Până la un punct, agresivitatea face parte din comportamentul normal al copilului iar la vârste mici îi permite acestuia să se afirme, să se definească pe sine şi să se impună (de ex., criza de opoziţie fiziologică - perioada lui „ba da-ba nu”, între 3-5 ani). Atunci când comportamentul copilului devine excesiv de opozant, greu de stăpânit, dominat de irascibilitate  şi când agresivitatea, fie ea verbală/fizică, devine modul de răspuns cvasipermanent la minima frustrare, înseamnă că tiparele „normalităţii” sunt mult depăşite.  
Odată cu vârsta, copiii învaţă să devină empatici, să-şi controleze emoţiile şi frustrările şi, în consecinţă să respecte normele sociale adecvate vârstei. Astfel, agresivitatea fizică este frecventă la vârsta preşcolarităţii şi scade către pubertate şi adolescenţă. La copiii vulnerabili, însă, studiile care i-au urmărit de la vârsta preşcolară până la vârsta adolescenţei, au arătat că aproape jumătate dintre cei care sunt obraznici, neascultători, impulsivi şi au o capacitate scăzută de autocontrol, devin delincvenţi la vârsta adolescenţei (cu un maxim între 13-15 ani) şi au cel mai mare risc ca, în final, să comită delicte violente.
Copiii cu un grad scăzut de inhibiţie comportamentală sunt respinşi de către colegii lor, sunt incapabili să-şi facă uşor prieteni şi înregistrează eşecuri scolare. Ei se asociază cu alţi copii cu comportament asemănător şi sfidează legea şi ordinea; există un risc de 5 ori mai mare pentru ei să ajungă, spre adolescenţă sau chiar la vârsta adultă, delincvenţi, vagabonzi, consumatori de alcool sau de droguri. Studii recente au arătat că un IQ crescut poate fi un factor protectiv împotriva comportamentului delicvent de mai târziu.
Q: Există diferenţe între manifestările de agresivitate din familie vs. cele din colectivitate?
A: Pot exista copii care devin agresivi odată cu intrarea în colectivitate şi cel mai frecvent, în clasele primare, posibil ca adaptare la un context de violenţă „culturală”: de ex., bătaia între băieţi în recreaţie este considerată un lucru firesc în unele şcoli sau, un copil „cuminte” poate riposta agresiv la umilinţa şi batjocura colegilor sau chiar a profesorilor.
Reacţia copiilor la experienţele pe care le trăiesc zi de zi este dependentă de modul în care aceştia percep situaţiile cu care se confruntă şi la care sunt expuşi: copiii care primesc din familie un model agresiv de a reacţiona la furie/nemulţumire, actele de violenţă (de cele mai multe ori pedepse corporale) ale părinţilor asupra copiilor, predispun la dezvoltarea unor asemenea comportamente. Comportamentul agresiv nu se dezvoltă peste noapte, el este învăţat şi menţinut la fel ca şi toate celelalte comportamente şi este influenţat de factorii genetici şi familiali.
Q: Ce pot face, ca părinte, pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului? Cum să fac să nu devin eu însumi agresiv? 
A: Oferă-i copilului exemplul personal prin reacţii adecvate la furie/frustrare. Identifică corect cauza furiei, momentele în care apar comportamentele problematice (când este obosit, când i se refuză ceva, când este nevoit să împartă o jucărie cu un alt copil etc.) şi acordă-i sprijin şi indrumare consecventă pentru dobândirea controlului emoţional. Laudă-l atunci cand are reacţii adecvate în situaţii frustrante. La copiii mici, cu crize de furie, încearcă iniţial excluderea, time-out-ul până ce copilul se linişteşte („Îmi pare rău că eşti supărat, aştept să te linişteşti şi apoi putem discuta despre ce anume te face să te simţi astfel”). Aplică consecinţe logice şi naturale pentru comportamentele inadecvate. Pentru un copil cu temperament dificil, opoziţionist, consecinţele pozitive trebuie să fie cu mult mai frecvente decât cele negative -  adulţii trebuie să observe în primul rând şi înainte de toate aspectele „pozitive” ale copilului şi să adreseze remarci pozitive frecvente la adresa acestora. Încearcă să-ţi păstrezi calmul – ameninţările, tonul ridicat, ridiculizarea, etichetarea nu vor face decât să crească opoziţia. Discută cu copilul despre comportamentele agresive, despre greşeli sau certuri şi ajută-l să găsească alternative de reacţie în situaţii care îi provoacă furia. Bătaia, cearta, critica sunt cele mai ineficiente mijloace de descurajare a comportamentelor indezirabile ale copilului. În schimb, disciplinarea pozitivă, cu tact şi răbdare, fără panică şi exagerări, observarea cauzelor care determină aceste comportamente şi găsirea, împreună cu copilul, de modalităţi alternative de a se comporta şi a reacţiona în diverse situaţii, pot preveni perpetuarea crizelor de furie şi transformarea lor în reacţii agresive severe la adolescenţă.
Q: Cum îi protejăm pe copii de efectele negative ale limbajului nepotrivit la care sunt expuşi în situaţii cotidiene (certuri în familie, comportamente violente pe stradă, în colectivitate)? 
A: Agresivitatea verbală este forma de agresivitate la care copilul este cel mai frecvent expus, în toate mediile sale de viaţă. Certurile în familie, cuvintele grele pe care adulţii şi le adresează, îl pot învăţa pe copil că acesta este unul dintre cele mai la îndemână mijloace prin care îşi pot exprima sentimentele de furie/frustrare/nemulţumire. În acelaşi timp, copilul crescut într-o atmosferă conflictuală ajunge să simtă neputinţă, vinovăţie, tristeţe, teamă şi să dezvolte, în timp, tulburări emoţionale şi de comportament care îi vor perturba pe termen lung funcţionarea familială, socială şi educaţională.
Îi putem proteja pe copii de efectele negative ale acestor forme de agresivitate menţinând un climat familial armonios, lipsit de tensiuni şi conflicte, discutând despre felul în care se simt oamenii în diverse situaţii şi care sunt modalităţile cele mai potrivite de a ne comporta când experimentăm anumite stări emoţionale, sprijinindu-i să-şi dezvolte relaţii de prietenie cu copii de aceeaşi vârstă, valorizând comportamentele pro-sociale şi limbajul adecvat.

O lecţie pentru toate cadrele didactice, dar şi pentru elevi

Simulare bacalaurat 2014. Un profesor din Vâlcea a avut parte de o surpriză plăcută în timpul corectării unei lucrări la simularea examenului de bacalaureat, proba la limba română. O elevă în clasa a XI-a a raspuns intr-un mod uluitor la subiectul III.
"Printre lucrările corectate, găsesc un text al unei eleve căreia aș fi onorat să îi fiu profesor. În el regăsesc multe dintre erorile pe care le comit eu însumi în fața claselor la care predau. Așadar, textul următor este o încurajare publică adresată elevilor mei; dacă au astfel de opinii (acestea sau altele!), aș fi bucuros să le ascult. Din păcate, textul următor nu a putut fi punctat pentru că (previzibil, nu-i așa?!) el nu corespunde cerinței și baremelor de corectare. Dacă n-ar fi fost așa, punctajul acordat de mine ar fi fost maxim. Pe lângă concizie, ironie și originalitate (toate, calități ale stilului), găsesc aici și o mostră de gândire critică", spune Ovidiu Ivancu pe blog.
La subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată.
Iată ce a scris eleva la Subiectul III:
"Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret.              
Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.
Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană", a scris eleva în lucrarea sa.
Impresionat de lucrarea elevei, profesorul decide să răspundă elevei:
"Da, știm cum e adolescența, însă o cunoaștem acum doar teoretic. Memoria noastră e ușor disfuncțională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenți mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescența noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinși de o sete nemărginită de cunoaștere. Dacă am fi sinceri cu noi înșine, ar trebui să admitem că nu eram deloc așa. Așadar, învață să îți ignori profesorii atunci când îți cer să nu mai fii veselă. Învață să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireușind să le facem față, le aducem în fața clasei. Sensibilitatea e o calitate și dacă vreunul dintre noi, profesorii, îți spune că nu e așa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înțelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigiditățile noastre.
Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ți pierzi libertatea interioară de a gândi așa cum vrei, așa cum crezi! Limba și Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiția romanului și a schiței. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esențiale și le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îți stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reușim să o predăm așa, înseamnă că noi suntem cei vinovați, nu materia în sine. Dacă suntem și preferăm să ne comportăm ca niște dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparține, însă, în cele din urmă, ea aparține celor ca tine!
Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existența cu salarii cuprinse între 200 și 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceți vinovați!) și, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur și simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situația nu de a preda fericirea, ci de a o învăța de la voi. De data asta, voi sunteți profesorii! Dacă vedeți că suntem prea încăpățânați ca să învățăm ceva de la voi, procedați așa cum facem și noi. Treceți-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercați să ne faceți să înțelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsați-ne corigenți și mergeți mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit", a scris Ovidiu Ivancu.


Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/eseul-incredibil-scris-de-o-eleva-la-simularea-examenului-de-bacalaureat-profesorul-corector-i-a-ra_130746.html#ixzz2vD7rMyWl

luni, 3 martie 2014

7 curiozităţi despre ghiocei

1. In lume exista peste 100 de specii de ghiocei

La prima vedere, toti ghioceii pe care i-ai vazut par ca sunt identici, insa nu este asa. In lume exista peste 100 de soiuri de ghiocei. De exemplu, Galanthus nivalis Pagoda este un soi de ghiocel care are petalele usor rasucite spre exterior, iar Galanthus nivalis Virescens are petalele "decorate" cu dungi verzi.

Sunt si cateva soiuri de ghiocei mai rar intalnite. Varietatea Galanthus S. Arnott se remarca prin florile de doua ori mai mari decat cele ale ghioceilor obisnuiti, iar soiul Galanthus reginae-olgae se remarca prin perioada in care infloreste: toamna, in loc de primavara.


2. Bulbii de ghiocei sunt otravitori

Desi au un aspect fragil, sa stii ca ghioceii stiu sa se apere foarte bine. Bulbii lor sunt otravitori, motiv pentru care niciun rozator nu se incumeta sa-i manance. Daca o persoana este curioasa sa guste din bulbul de ghiocel, risca sa se intoxice, deoarece substantele pe care le contine sunt otravitoare si pentru om.


3. Ghioceii pot trata Alzheimerul

Cercetarile asupra ghiocelului arata ca aceasta floare marunta poate contribui la tratarea Alzheimerului si a dementei, datorita unui ingredient activ pe care il contine. Este vorba despre galantamina, o substanta pe care oamenii de stiinta inca o analizeaza pentru a-i descoperi potentialul curativ.


4. Ghiocelul l-a facut imun pe Ulise

Istoria ghiocelului este veche de cateva milenii. Dovada sta celebrul poem al lui Homer, "Odiseea", in care zeul Mercur ii da lui Ulise o iarba numita moly (Galanthus nivalis), care l-a protejat pe Ulise de otravurile vrajitoarei Circe.


5. Ghiocelul simbolizeaza speranta

Despre ghiocel se spune ca simbolizeaza speranta, prietenia, inocenta, puritatea, alinarea si smerenia si multe persoane cred ca este de bun augur sa cultive in propriile gradini aceste flori albe.


6. Ghiocelul prevesteste moartea

In anumite tari, cum este Marea Britanie, ghiocelul nu este prilej de bucurie, cel putin nu pentru care cred in superstitii. Aceste persoane asociaza ghiocelul cu moartea, din cauza unei legende care spune ca o tanara si-a gasit iubitul mort, iar langa el era asezat un ghiocel.


7. Ghiocelul, prima floare de pe pamant

Sunt multe legende despre ghiocei, insa una singura spune ca aceasta floare gingasa a fost prima de pe Pamant. Potrivit mitului, cand Dumnezeu i-a alungat pe Adam si Eva din Rai era iarna, iar pamantul era acoperit cu un strat gros de zapada. Pe masura ce inainta prin zapada, Eva a inceput sa inghete si sa planga, amintindu-si de frumusetile din Gradina Paradisului. Pentru a-i mai alina durerea din suflet, Dumnezeu a transformat cativa fulgi de zapada in flori de ghiocei.
P.S. Şi nu uitaţi, Ghioceii sunt incluşi în Cartea Roşie a Mordovei

Citeste mai mult pe: http://gradina.acasa.ro/plante-de-gradina-113/ghiocei-7-curiozitati-despre-vestitorii-primaverii-176931.html#ixzz2uvutYz8C

De azi pregătim surpriza pentru mămicuţa dragă!

Ce poate fi mai impozant decît un dar ambalat individual?
 Propun un model de a confecţiona un sipeţel (pentru un inel) şi nu numai...

Activitatea CERCUL şi tehnica IŞHIHAWA


Pentru cadrele didactice din orice treaptă de învăţămînt: două activităţi foarte intrigante.



P.S. Cercul este o activitate de spargere a gheţii. Se acceptă toate modalităţile de a fi primit în cerc.


P.S. Această tehnică o putem aplica la debrifare. Participanţii sunt rugaţi să răspundă la întrebările: Unde? Cînd? Cum? şi De ce? vor aplica cele învăţate.

Niciodată nu e tîrziu a oferi un mărţişor: fă-o corect!

Cum se oferă mărţişorul
          Mărţişorul se oferă doamnelor, domnişoarelor şi domniţelor, nu bărbaţilor sau băieţilor, exceptând zona Bucovinei.

         Femeile, pot oferi un mărţişor mamelor, fetiţelor sau altor doamne pe care le respectă. 
          Este de bun gust să dăruiţi mici amulete, obiecte făcute de Dvs sau cumpărate, însoţite de şnurul tradițional alb şi rosu. E de preferat să evitaţi mărţişoarele cu pene, sclipici, blăniţe care denotă prost gust.
         Domnii, băieţii trebuie să ofere un mărţişor ales de ei înșiși. Nu se merge la doamne, domniţe  cu punga din care ele să îşi aleagă mărțișorul.
              Ar fi minunat, dacă mărţişoarele ar fi însoţite de flori. (sursa Bunele Maniere)           Nu uitaţi!!! Viaţa noastră e ca un joc unde se jonglează cinci mingi, care trebuie menţinute în aer mereu: sănătatea, familia, prietenii, munca, spiritul.
Doar una dintre ele e din cauciuc, dacă o scapi jos, o poţi relua, iar celelalte sînt de sticlă - dacă le scapi se fărâmiţează, se strică şi chiar dacă le lipeşti- sînt mutilate, nu mai arată ca altă dată.
Cea de cauciuc e munca, niciodată nu e târziu s-o readuci, doar s-o atingi şi ea revine.
      Prin acest minunat Mărţişor Vă doresc să Vă menţineţi echilibrul pentru a menţine în aer mingile, să nu Vă subestimaţi valorile, să ştiţi a oferi mai mult decât a primi. Să învăţaţi din trecut, să trăiţi în prezent şi să speraţi la un viitor luminos.
Să vă fie în suflet mereu PRIMĂVARĂ!